"Ambasada
 SUA la București își exprimă îngrijorarea în legătură cu acțiunile 
autorităților din Baia Mare, prin care încearcă mutarea romilor din 
cartierul Craica într-o clădire deținută în trecut de uzina Cuprom. 
Zilele trecute, presa locală a scris despre situația celor mutați: o 
parte dintre ei, mai ales copiii, s-au simțit rău și au avut nevoie de 
îngrijiri medicale. „Se pare că clăădirea n-a fost inspectată, pentru a 
deveni locuibilă. Substanțele chimice au fost lăsate nesupravegheate și 
n-au fost asigurate condiții pentru dormit, facilități sanitare și 
pentru preparea hranei. Respectivele persoane au fost mutate din 
locuințele lor cu promisiunea unei alternative sigure de găzduire, dar e
 clar că spațiul pus la dispoziție nu oferă aceste condiții”, se arată 
într-un comunicat al Ambasadei americane.
Reprezentanții Ambasadei cer autorităților locale și central să 
asigure ajutoare pentru familiile în cauză, întrucât „situația de față 
contribuie la întărirea percepției potrivit căreia comunitatea de romi 
este discriminată”. Anul trecut, actualul primar USL Cătălin Cherecheș a
 decis construirea unui zis înalt de doi metri în jurul unor blocuri 
locuite de etnici romi. "(sursa Yahoo-http://ro.stiri.yahoo.com/ambasada-american%C4%83--%C3%AEngrijorat%C4%83-de-situa%C8%9Bia-romilor-de-la-baia-mare-20120606.html)
Oare in America nu doarme nimeni prin subsoluri?
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu